Blues de 3005

Noi eram numai copii

Și ne tot vorbeam multe prostii

Despre toate și nimic

Și-am mai fi vorbit măcar un pic

Poate doar cei mari de-ar fi știut

Că nu-i doar o joacă și atât

Doar că ei n-au ascultat

Jocul nostru ei l-au destrămat

N-am nicio adresă, niciun semn

Însă nici măcar același tren

Față-n față nu ne-a mai adus

Și-au rămas atâtea lucruri azi de spus

Martor mi-este roșul cel de vest

Și-amintirea ce-a rămas "the best"

Da-n personalul 3005

Pe când eram copii mai mici

Ne-am întâlnit și ne-am îndrăgostit

Iar azi te caut ne'ncetat

Prin orice tren accelerat

Dar nu te mai găsesc... și-am obosit

Vianella oraşului haos din insulă

Un oraş pe-o insulă clădit

ne-a făcut chemare într-o zi

şi un ritm abulic ne-a primit

Haosu-i nebun ne-a copleşit

deşi nu părea decât a fi

Un oraş pe o insulă clădit

Noi păşeam asfaltul său topit

când un cântec-haos ne vorbi

şi un ritm abulic ne-a primit,

doar că spaţiul cam îngrămădit

explodă şi-ndată mai sădi

un oraş pe-o insulă clădit

şi-ncă unul a mai răsărit

din beton şi fiare mii şi mii

şi un ritm abulic ne-a primit...

Când la-ntoarcere ne-au iscodit

noi am început a povesti

"Un oraş pe-o insulă clădit

şi un ritm abulic ne-a primit"

Imagine: My dress hangs there, de Frida Kahlo