În ziua-n care frigul ne gonea,
stăteam pierduţi în dulce letargie
la o poveste şi la o cafea.
În ziua-n care frigul ne gonea,
ţeseam noi doi o caldă poezie
sporovăind în colţ de cafenea.
În ziua-n care frigul ne gonea
noi doi stăteam pierduţi în letargie
Se născu într-o flacăra
ce-a veştejit frunzele
într-un stacojiu obosit
de-atâta drum
prin timpul rămas
într-un adagio romantic
la răspântia dintre
anotimpuri care
nu-şi mai ştiu gândurile...
Răsăritul m-a trezit,
în frunzişul toamnei
şi mi-a adus o ceaşcă de cafea
cu razele dimineţii...
şi sorbind-o
te vedeam dansând
în aburii ei...
(triolet de actualitate)
Nimic nou sub soare şi sub cerul aspru;
doar comunitatea de copaci frigizi
sub un cert crepuscul spoit în albastru.
Nimic nou sub soare şi sub cerul aspru
care ne croieşte viaţă de sihastru
şi singurătate de pustnici rigizi.
Nimic nou sub soare şi sub cerul aspru
doar comunitatea de copaci frigizi
Ne naştem doar străini
cuprinşi în vechi tăceri
cuvintele-s topite
în visele de ieri
Nu spunem un cuvânt
nu scriem nici vederi
ne naştem doar străini
cuprinşi în vechi tăceri
Scrisori, îmbrăţişări
pe vremuri de-aşa chin
nu spun nimic acelor
lâng' ale căror vini
ne naştem doar străini...
Imagine: tablou de Ioana Stana din seria "Fire de timp"
În jur şi în gol
universu-ţi orbita
la ceas de orbiri.
Niciun cititor de gând
nu-ţi ştia visul de zbor...
