duminică, 26 octombrie 2025

Iluzie cu semne

 

La fiecare pas

câte un semn,

la fiecare ceas

câte o amintire

şi-n fiecare gând

câte cineva 

cu o şoaptă

dintr-un timp

către altul...


Fiecare pas - 

câte o rază

fiecare ceas - 

câte o umbră

şi fiecare gând

câte o şoaptă 

ca o parolă, 

ca o cheie 

pentru jocurile

ce n-au apucat

să înceapă 

în ceasurile 

ce

vor

mai 

fi...

joi, 2 octombrie 2025

Triolet cu timp nedrept

 

Timp, pe unde-ascunzi anii promişi,

prin ce poeme-amare de iubire,

că văd i-ai gonit ca pe proscrişi...


Timp, pe unde-ascunzi anii promişi;

cu ce rapid de noapte îi trimişi,

spre ce necunoscută nălucire?


Timp, pe unde-ascunzi anii promişi

prin ce poeme-amare de iubire?