Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă
că nici nu te mai vede gândul meu
decât ca pe-un poem pierdut în formă...
Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă
de parcă te-au născut ai tăi la normă,
iubire fără niciun Dumnezeu!...
Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă
că nici nu te mai vede gândul meu...
Vântul printre crengi
şi tăcerea unei vremi
blocate-n gânduri...
Toamna-şi leapădă haina
în clipa ce-a îngheţat...
S-a deschis ca o poveste
strada ta şi m-a primit,
paşii mei străini de toate
pentru-o clipă s-au oprit
Să mai afle despre tine
unde-ai fost, unde-ai plecat,
către care zări străine
cu al nopţii-accelerat..
Inima tot mai întreabă
şi tot stăruie în van,
nimeni nu ştie de tine
şi aşa mai trece-un an
Şi se schimbă, se tot schimbă
vechile gărzi de vecini
iar povestea ta se pierde
ca străinu-ntre străini...
