luni, 29 septembrie 2025

Rondelul muzeului de iubiri

 


Tablouri de iubire şi-amintiri

şi de-ntâlniri cu tandre sărutări

portrete-nlăcrimate de mâhniri

dar şi cu-mbrăţişări de împăcări


Ne-aşteaptă în muzeul de iubiri

să spună ale lor poveşti şi stări

tablouri de iubire şi-amintiri

şi de-ntâlniri cu tandre sărutări


Naturi din rămăşiţe de simţiri

sau peisaje dintr-un paradis

ne cheamă-n lumea lor de-nchipuiri

ne-aşteaptă la poveştile din vis

tablouri de iubire şi-amintiri...

luni, 15 septembrie 2025

Rondel cu comunicare defectuoasă

 

Tăcerile din zgomot de oraş

ne ţipă în timpane să vorbim

că nu suntem copii, nu suntem laşi

şi n-are rost s-ascundem că ne ştim


Ne-ar spune chiar şi pe un ton gingaş

de-am şti să le-ascultăm făr'să zorim

Tăcerile din zgomot de oraş

ne ţipă în timpane să vorbim


Chiar cu talentul unui actoraş,

atunci când noi cafeaua ne sorbim

cu cântul lor pestriţ şi cam poznaş

aşa ne-nvaţă să ne mai iubim

tăcerile din zgomot de oraş...

joi, 4 septembrie 2025

Triolet matinal




Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră

dar pereţi de noapte ne păzeau

ca pe florile uscate-n glastră...


Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră

cu privirea ei uşor albastră;

inimile noastre îi râdeau...


Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră

dar pereţi de noapte ne păzeau...



Tablou de Lidia Zadeh

marți, 12 august 2025

Trioletul efemerităţii


 

...Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri

şi universul cel clădit cândva

s-a năruit din bietele-amăgiri...


Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri;

s-a anunţat povestea şi la ştiri

cutremuru-i zdrobindu-mi inima


...şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri

şi universul cel clădit cândva


imagine: What the water gave me, de Frida Kahlo


duminică, 10 august 2025

Blues cu fluturi de noapte

Fluturii, hoinarii,

într-o noapte au venit

mi-au intrat în casă

şi cu-un simplu bâzâit

mă-ntrebau de tine

ce mai ştiu, ce-am auzit...


Fluturii de noapte

habar n-am cum au venit

chiar la mine-n casă 

cât stăteam eu liniştit;

N-aveam ce le spune;

ce-a fost nu-i de povestit!


Şi-n puterea nopţii

peste-oraşul adormit

fluturii zburară

unde-a fost să îi trimit

Nu am ce le face; 

asta nu-i de povestit...

sâmbătă, 9 august 2025

Blues de 3005



Noi eram numai copii

Și ne tot vorbeam multe prostii

Despre toate și nimic

Și-am mai fi vorbit măcar un pic


Poate doar cei mari de-ar fi știut

Că nu-i doar o joacă și atât

Doar că ei n-au ascultat

Jocul nostru ei l-au destrămat


N-am nicio adresă, niciun semn

Însă nici măcar același tren

Față-n față nu ne-a mai adus

Și-au rămas atâtea lucruri azi de spus

Martor mi-este roșul cel de vest

Și-amintirea ce-a rămas "the best"


Da-n personalul 3005

Pe când eram copii mai mici

Ne-am întâlnit și ne-am îndrăgostit

Iar azi te caut ne'ncetat

Prin orice tren accelerat

Dar nu te mai găsesc... și-am obosit

vineri, 8 august 2025

Vianella oraşului din insulă




Un oraş pe-o insulă clădit

ne-a făcut chemare într-o zi

şi un ritm abulic ne-a primit


Haosu-i nebun ne-a copleşit

deşi nu părea decât a fi

Un oraş pe o insulă clădit


Noi păşeam asfaltul său topit

când un cântec-haos ne vorbi

şi un ritm abulic ne-a primit,


doar că spaţiul cam îngrămădit

explodă şi-ndată mai sădi

un oraş pe-o insulă clădit


şi-ncă unul a mai răsărit

din beton şi fiare mii şi mii

şi un ritm abulic ne-a primit...


Când la-ntoarcere ne-au iscodit

noi am început a povesti

"Un oraş pe-o insulă clădit

şi un ritm abulic ne-a primit"


Imagine: My dress hangs there, de Frida Kahlo