Ne naştem doar străini
cuprinşi în vechi tăceri
cuvintele-s topite
în visele de ieri
Nu spunem un cuvânt
nu scriem nici vederi
ne naştem doar străini
cuprinşi în vechi tăceri
Scrisori, îmbrăţişări
pe vremuri de-aşa chin
nu spun nimic acelor
lâng' ale căror vini
ne naştem doar străini...
Imagine: tablou de Ioana Stana din seria "Fire de timp"
În jur şi în gol
universu-ţi orbita
la ceas de orbiri.
Niciun cititor de gând
nu-ţi ştia visul de zbor...
In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult,
Dar nu mai am răbdare să ascult
De visele pierdute printre fapte.
Din zi în zi şi noapte după noapte
Ne tot uscăm mai mult şi tot mai mult
In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult.
Ne pleacă-n grabă fără bani şi acte
Un gând uşor timid şi prea tăcut
Ce ne-ar fi spus doar dac-ar fi putut
Să ne mai întalnim la tren de şapte
In faţa unui gând ascuns prin şoapte...
Ai deschis fereastra dimineţii reci
să mai intre vântul să te-atingă
amintind de-un ceas la care ştii că pleci
şi de-un gând ce azi o să se stingă
Fără niciun zgomot ai pornit la pas
şi-ai fugit apoi ca dintr-o filă
ce s-a scris şi astăzi nu a mai rămas
decât o poveste inutilă
Ai deschis fereastra dimineţii reci
să mai intre vântul să te-atingă
amintind de-un personal cu care pleci
şi un vis ce azi o să se stingă
Toţi se miră azi cum ai putut să pleci
şi întreabă-n sus şi-n jos pe stradă
nici ai casei, nici vecinii nu mai ştiu
când vor reuşi să te mai vadă
Ai deschis fereastra dimineţii reci...
şi-ai plecat fără să laşi o urmă!...
Subtil e-un dans de frunze ruginite
ce le-a decolorat uscatul vânt
şi imediat coboară pe pământ...
rănite şi cu mult prea obosite
În ceasul cel cu ore-mbătrânite
din toamna-n care timpul ne-a înfrânt,
Subtil e-un dans de frunze ruginite
ce le-a decolorat uscatul vânt.
Orgoliile tac azi prăbuşite
într-o mansardă gri cu nori şi vânt
când toamna vine cu-al romanţei cânt
la vârsta când cu toate stau smerite
subtil e-un dans de frunze ruginite...
Doamnă toamnă,
mai lasă-mi mângâierea
ce m-a eliberat
din neputinţa
unei confruntări
cu durerile amintirii...
Mai lasă-mi atingerea
unei clipe care cu smerenie
m-a vindecat din
greaua durere
a dorurilor...
Şi apoi, mai lasă-mă...
în zadarnicul suflet
s-a mai înfiripat un dor
de ducă şi de fugă
spre alte anotimpuri...
Pe o frunză,
un vers plâns
din emoţii de
septembrie
s-a uscat de dor
în nepăsătorul
vânt al tăcerii...
