Tăcerile din zgomot de oraş
ne ţipă în timpane să vorbim
că nu suntem copii, nu suntem laşi
şi n-are rost s-ascundem că ne ştim
Ne-ar spune chiar şi pe un ton gingaş
de-am şti să le-ascultăm făr'să zorim
Tăcerile din zgomot de oraş
ne ţipă în timpane să vorbim
Chiar cu talentul unui actoraş,
atunci când noi cafeaua ne sorbim
cu cântul lor pestriţ şi cam poznaş
aşa ne-nvaţă să ne mai iubim
tăcerile din zgomot de oraş...
Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră
dar pereţi de noapte ne păzeau
ca pe florile uscate-n glastră...
Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră
cu privirea ei uşor albastră;
inimile noastre îi râdeau...
Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră
dar pereţi de noapte ne păzeau...
Tablou de Lidia Zadeh
...Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri
şi universul cel clădit cândva
s-a năruit din bietele-amăgiri...
Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri;
s-a anunţat povestea şi la ştiri
cutremuru-i zdrobindu-mi inima
...şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri
şi universul cel clădit cândva
imagine: What the water gave me, de Frida Kahlo
Fluturii, hoinarii,
într-o noapte au venit
mi-au intrat în casă
şi cu-un simplu bâzâit
mă-ntrebau de tine
ce mai ştiu, ce-am auzit...
Fluturii de noapte
habar n-am cum au venit
chiar la mine-n casă
cât stăteam eu liniştit;
N-aveam ce le spune;
ce-a fost nu-i de povestit!
Şi-n puterea nopţii
peste-oraşul adormit
fluturii zburară
unde-a fost să îi trimit
Nu am ce le face;
asta nu-i de povestit...
Noi eram numai copii
Și ne tot vorbeam multe prostii
Despre toate și nimic
Și-am mai fi vorbit măcar un pic
Poate doar cei mari de-ar fi știut
Că nu-i doar o joacă și atât
Doar că ei n-au ascultat
Jocul nostru ei l-au destrămat
N-am nicio adresă, niciun semn
Însă nici măcar același tren
Față-n față nu ne-a mai adus
Și-au rămas atâtea lucruri azi de spus
Martor mi-este roșul cel de vest
Și-amintirea ce-a rămas "the best"
Da-n personalul 3005
Pe când eram copii mai mici
Ne-am întâlnit și ne-am îndrăgostit
Iar azi te caut ne'ncetat
Prin orice tren accelerat
Dar nu te mai găsesc... și-am obosit
Un oraş pe-o insulă clădit
ne-a făcut chemare într-o zi
şi un ritm abulic ne-a primit
Haosu-i nebun ne-a copleşit
deşi nu părea decât a fi
Un oraş pe o insulă clădit
Noi păşeam asfaltul său topit
când un cântec-haos ne vorbi
şi un ritm abulic ne-a primit,
doar că spaţiul cam îngrămădit
explodă şi-ndată mai sădi
un oraş pe-o insulă clădit
şi-ncă unul a mai răsărit
din beton şi fiare mii şi mii
şi un ritm abulic ne-a primit...
Când la-ntoarcere ne-au iscodit
noi am început a povesti
"Un oraş pe-o insulă clădit
şi un ritm abulic ne-a primit"
Imagine: My dress hangs there, de Frida Kahlo
Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină
cu pielea ei arsă şi ochii în soare,
cu gânduri absente pierdute-n odihnă,
urechile-atente spre orice chemare...
Atât de frumoasă şi-atât de străină,
în ora târzie ţi-a scris o scrisoare;
ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină
cu pielea ei arsă şi ochii în soare...
Nu-i nimeni pe stradă şi nimeni de vină
că-n timpul şi clipa de însingurare,
atunci când oraşul în zvon şi rumoare
vuieşte ca pulsul de fire sangvină...
Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină
muzică şi text: Marius Ionescu
Pe când eram mai mic,
eram naiv şi zăpăcit,
dar se punea câte-o pată
când zâmbea o fată;
Şi cum vedeam cumva
pe cineva că-i semăna
întrebam treaba 'ceasta
cu prietena asta.
Pe când eram copil,
să povestesc e inutil:
multe nu ştiam,
dar mă ataşam;
Şi azi ar fi la fel
chiar dacă vremea e altfel
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
Azi e puţin doar diferit
şi-n rest, tot de nedezlipit
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
