În ziua-n care frigul ne gonea,
stăteam pierduţi în dulce letargie
la o poveste şi la o cafea.
În ziua-n care frigul ne gonea,
ţeseam noi doi o caldă poezie
sporovăind în colţ de cafenea.
În ziua-n care frigul ne gonea
noi doi stăteam pierduţi în letargie
Se născu într-o flacăra
ce-a veştejit frunzele
într-un stacojiu obosit
de-atâta drum
prin timpul rămas
într-un adagio romantic
la răspântia dintre
anotimpuri care
nu-şi mai ştiu gândurile...
Răsăritul m-a trezit,
în frunzişul toamnei
şi mi-a adus o ceaşcă de cafea
cu razele dimineţii...
şi sorbind-o
te vedeam dansând
în aburii ei...
(triolet de actualitate)
Nimic nou sub soare şi sub cerul aspru;
doar comunitatea de copaci frigizi
sub un cert crepuscul spoit în albastru.
Nimic nou sub soare şi sub cerul aspru
care ne croieşte viaţă de sihastru
şi singurătate de pustnici rigizi.
Nimic nou sub soare şi sub cerul aspru
doar comunitatea de copaci frigizi
Ne naştem doar străini
cuprinşi în vechi tăceri
cuvintele-s topite
în visele de ieri
Nu spunem un cuvânt
nu scriem nici vederi
ne naştem doar străini
cuprinşi în vechi tăceri
Scrisori, îmbrăţişări
pe vremuri de-aşa chin
nu spun nimic acelor
lâng' ale căror vini
ne naştem doar străini...
Imagine: tablou de Ioana Stana din seria "Fire de timp"
În jur şi în gol
universu-ţi orbita
la ceas de orbiri.
Niciun cititor de gând
nu-ţi ştia visul de zbor...
In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult,
Dar nu mai am răbdare să ascult
De visele pierdute printre fapte.
Din zi în zi şi noapte după noapte
Ne tot uscăm mai mult şi tot mai mult
In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult.
Ne pleacă-n grabă fără bani şi acte
Un gând uşor timid şi prea tăcut
Ce ne-ar fi spus doar dac-ar fi putut
Să ne mai întalnim la tren de şapte
In faţa unui gând ascuns prin şoapte...
Ai deschis fereastra dimineţii reci
să mai intre vântul să te-atingă
amintind de-un ceas la care ştii că pleci
şi de-un gând ce azi o să se stingă
Fără niciun zgomot ai pornit la pas
şi-ai fugit apoi ca dintr-o filă
ce s-a scris şi astăzi nu a mai rămas
decât o poveste inutilă
Ai deschis fereastra dimineţii reci
să mai intre vântul să te-atingă
amintind de-un personal cu care pleci
şi un vis ce azi o să se stingă
Toţi se miră azi cum ai putut să pleci
şi întreabă-n sus şi-n jos pe stradă
nici ai casei, nici vecinii nu mai ştiu
când vor reuşi să te mai vadă
Ai deschis fereastra dimineţii reci...
şi-ai plecat fără să laşi o urmă!...
Subtil e-un dans de frunze ruginite
ce le-a decolorat uscatul vânt
şi imediat coboară pe pământ...
rănite şi cu mult prea obosite
În ceasul cel cu ore-mbătrânite
din toamna-n care timpul ne-a înfrânt,
Subtil e-un dans de frunze ruginite
ce le-a decolorat uscatul vânt.
Orgoliile tac azi prăbuşite
într-o mansardă gri cu nori şi vânt
când toamna vine cu-al romanţei cânt
la vârsta când cu toate stau smerite
subtil e-un dans de frunze ruginite...
