Blues de 3005

Noi eram numai copii

Și ne tot vorbeam multe prostii

Despre toate și nimic

Și-am mai fi vorbit măcar un pic

Poate doar cei mari de-ar fi știut

Că nu-i doar o joacă și atât

Doar că ei n-au ascultat

Jocul nostru ei l-au destrămat

N-am nicio adresă, niciun semn

Însă nici măcar același tren

Față-n față nu ne-a mai adus

Și-au rămas atâtea lucruri azi de spus

Martor mi-este roșul cel de vest

Și-amintirea ce-a rămas "the best"

Da-n personalul 3005

Pe când eram copii mai mici

Ne-am întâlnit și ne-am îndrăgostit

Iar azi te caut ne'ncetat

Prin orice tren accelerat

Dar nu te mai găsesc... și-am obosit

Vianella oraşului haos din insulă

Un oraş pe-o insulă clădit

ne-a făcut chemare într-o zi

şi un ritm abulic ne-a primit

Haosu-i nebun ne-a copleşit

deşi nu părea decât a fi

Un oraş pe o insulă clădit

Noi păşeam asfaltul său topit

când un cântec-haos ne vorbi

şi un ritm abulic ne-a primit,

doar că spaţiul cam îngrămădit

explodă şi-ndată mai sădi

un oraş pe-o insulă clădit

şi-ncă unul a mai răsărit

din beton şi fiare mii şi mii

şi un ritm abulic ne-a primit...

Când la-ntoarcere ne-au iscodit

noi am început a povesti

"Un oraş pe-o insulă clădit

şi un ritm abulic ne-a primit"

Imagine: My dress hangs there, de Frida Kahlo

Rondelul celei ce te-aşteaptă

 

Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină

cu pielea ei arsă şi ochii în soare,

cu gânduri absente pierdute-n odihnă,

urechile-atente spre orice chemare...

Atât de frumoasă şi-atât de străină,

în ora târzie ţi-a scris o scrisoare;

ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină

cu pielea ei arsă şi ochii în soare...

Nu-i nimeni pe stradă şi nimeni de vină

că-n timpul şi clipa de însingurare,

atunci când oraşul în zvon şi rumoare

vuieşte ca pulsul de fire sangvină...

Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină

Imagine: "Sâmbătă, la prânz", de Miruna Cojanu

sursa: https://www.facebook.com/mirunacojanuart

Blues cu prietena

muzică şi text: Marius Ionescu

Pe când eram mai mic,

eram naiv şi zăpăcit,

dar se punea câte-o pată 

când zâmbea o fată;

Şi cum vedeam cumva

pe cineva că-i semăna

întrebam treaba 'ceasta

cu prietena asta.

Pe când eram copil,

să povestesc e inutil:

multe nu ştiam,

dar mă ataşam;

Şi azi ar fi la fel

chiar dacă vremea e altfel

ca-n povestea 'ceasta 

cu prietena asta.

Azi e puţin doar diferit

şi-n rest, tot de nedezlipit

ca-n povestea 'ceasta 

cu prietena asta.

Cronică plastică

 

Te regăsesc cum stai în colţ tăcută

parc-aşteptând ceva, dar nu ştiu ce

fără de zâmbet, fără nicio cută

şi fără ochii oglindiţi în cer

Stăm faţă-n faţă cu tăceri bolnave

de dragoste pierdută şi uitări

Îmbrăţişări nu-s nici măcar firave,

n-avem cuvinte şi nici frământări...

Şi mă întreb cu ce-am greşit noi oare

încât ne-am transformat în doi străini 

Cuprinși de gânduri prea tulburătoare,

Erupție de plâns și de suspin?...

Te-au luat de lângă mine fără veste

lăsându-mă să caut disperat

de parcă tu ai fost doar o poveste

şi nu ai existat cu-adevărat

Te-au prefăcut într-un obiect de artă

ce stă și tace-n sala de muzeu

crezând c-o să te-admire lumea toată

aşa cum te-am iubit cândva şi eu...

(tablou de Lidia Zadeh)

Iluzie de final

 

Refuzuri viscerale

Duceau spre zenit

Un suflet blocat

Într-un simulacru de iubire

Aflat în ciclicitate și-n buclă

Alergând călare pe biclă

Până la răzvrătire

Tanka

 

Ploile de tei

Căzute pe strada mea

Cântau pentru noi

Tăcerea străzii tale

Ne-a bătut gongul final...

...etc

 

Da,

am păstrat cuvinte

în scrisori şi jurnale

scrise de umbrele

din tăcerea inimii

de care n-ai ştiut...

Da,

am păstrat iubire

ferecată-n sufletul

bine-zidit

şi prea-securizat

de frică

pe care nu l-ai cunoscut...

Şi alte zise şi nezise

scrise şi nescrise

poezii,

gânduri,

noduri

şi doruri

care te aşteaptă

într-o carte

a sufletului

cu glasul tăcut...

Blues amnezic

 

Prea bătrân să-şi amintească

sufletul te privea tăcut

ca pe-o umbră de gânduri

ca pe-un prieten demult pierdut

şi atunci se-ntreba

"Ce-am pierdut, ce am mai avut?"

Prea bătrân să te ştie,

sufletul te privea cumva

fără să-şi reîmprospăteze

ocupată memoria sa

şi atunci pe strada mare

a luat-o la pas cam aşa...

Prea bătrân să-şi amintească

prea bătrân să te ştie,

cu memoria plină

şi bolnav de-amnezie

Prea bătrân să mai vadă

te privea tăcut şi confuz

şi atunci, ce să facă,

ţi-a scris trist un amnezic blues

Haiku

 

Oră fără timp

Clipe suspendate-n cer....

Lume-n tăcere