Haiku

 

Zbor în lumină

peste dimineţi de gând,

orizont deschis

Tanka

Păşeai alene

într-o ploaie de mister

plină de gânduri;

amintirile din vis

îşi cer iarăşi dreptatea...

Să plouă

muzica: Codruţ Croitoru

text: Marius Ionescu

(Să plouă!)

Să se şteargă urmele!

(Să plouă!)

Să se pună în arhivă!

(Să plouă!)

Să spele păcatele!

(Să plouă!)

Focurile să le stingă!

 

(Să plouă!)

Totul să se termine!

(Să plouă!)

Să spele păcatele!

(Să plouă!)

Nu cumva să mai rămână!

(Să plouă!)

Vreo umbră de urmă!

 

(Să plouă!)

Şi să mă-ntoarcă din drum

(Să plouă!)

Că am fost prea ocupat

(Să plouă!)

Şi poate nu te-am văzut

(Să plouă!)

Cine eşti cu-adevărat!

 

(Să plouă!)

Să te-ntoarcă din drum

(Să plouă!)

Să te dezbrace de machiaj

(Să plouă!)

Să te dezbrace de minciuni

(Să plouă!)

Să te-arăţi de ai curaj!

 

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

 

Iluzie cu iluzii

Se făcea

că ne plecau gânduri

în bătaia vântului

unei noi schimbări

Nu ştiam unde 

şi nici cum;

nici la informaţii

nu s-a anunţat!

Se făcea 

că ne-auzeam şoapte

în chip de cântec

de drum şi de stea

Nu ştiam de unde

şi până unde;

la radio nici

că s-au difuzat!

Până se făcu

ca sărutul nostru

la tren de noapte

şi de despărţire

să nu mai fie...

Şi totuşi

ne ştie şi Sudul

ne ştie şi Vestul

şi Nordul

şi Basarabul

şi numai noi

nu 

mai ştiam

nimic...

Destin cu cântec

 

E simplu, prea simplu:

Când s-a scris cântecul nostru,

cei ce l-au scris n-au ştiut să-l cânte

şi a rămas în aer până la primul vânt

de poluare prozaic-păcătoasă...

Când s-a scris cântecul nostru,

cei care l-au scris n-au ştiut

că va veni clipa când ceasuri bolnave

vor bate-ntr-o poartă încuiată 

de blesteme şi păcate...

E simplu, prea simplu:

Când s-a scris cântecul nostru,

nu s-au gândit că oamenii 

îl vor mai asculta

îl vor mai cânta

şi-l vor mai şi crede...

Destin cu joc interzis

 

Te cântam,

şi doar florile 

îţi puteau asculta

cântecul vechi şi uitat

de lumea pedepsită la tăcere...

Te şopteam,

doar că aerul 

de fum şi parfum

nu te mai putea ghida

în oraşul cu străzi

pedepsite la somn

şi uitare...

şi Te-am strigat

şi au venit

şi m-au luat

şi m-au amendat

până la noile dispoziţii

ale gândului pedepsit

la nelinişti şi zbateri!...

Mai aşteptăm

 

Mai aşteptăm

o clipă, o viaţă

sau cât se va scrie

şi se va prescrie

până la data

noii consultaţii

şi investigaţii

Mai aşteptăm

o oră, o secundă

sau cât se va zice

până se va dezice

gândul de suflet

pe-al vieţii umblet

Mai aşteptăm

atât cât se pare

că trebuie în lumea mare

să stăm cu ochii-n soar

în aceeaşi sală de aşteptare

Iluzie cu peron de Vest

 

Dacă mâine

nu-i decât un ieri

în oglinda altuia,

mai stai o clipă

cam cât o lună

din anul în care

timpul s-a oprit

pentru noi 

şi pentru rămăşiţele

unei iubiri care

nu ştie întârzierile

sufletelor fugite

cu sorcova

în voiaj de rătăcire

şi pierzanie

Destin cu lux de amănunte

(după o idee de Isabela Cotelin)

Cu lux de amănunte

şi inima luxată pe viaţă

declar suflet pierdut

în ceţuri de singurătăţi

şi tăceri de oraş părăsit...

Cu lux de amănunte

declar o inimă

ce-şi pierdu luxul

de a mai iubi la fel

ca-n gândul dispărut

în goana trenului

spre alte iubiri

Şi atunci

ia să ne cerem şi noi

dreptul la luxul elementar

de 

a 

mai

iubi

Pasi pierduți

 

Păşeai alene...

şi ritmul paşilor tăi

răsuna în tăcerea oraşului

ca un cântec răsărit

în undele luminii

ce proiecta armonii

din senin...

Păşeai alene...

şi muzica paşilor tăi

răsuna în asfaltul

şi-n treptele străzii

ca un cântec trimis

din suflet de rai

şi din gând 

Păşeai alene...

dar cântecul paşilor tăi

zbura prin gândul meu

pe un drum fără-ntors

fără Nord, fără Sud

şi fără speranţă...

Fotografie de Philippe Salmon