Te cântam,
şi doar florile
îţi puteau asculta
cântecul vechi şi uitat
de lumea pedepsită la tăcere...
Te şopteam,
doar că aerul
de fum şi parfum
nu te mai putea ghida
în oraşul cu străzi
pedepsite la somn
şi uitare...
şi Te-am strigat
şi au venit
şi m-au luat
şi m-au amendat
până la noile dispoziţii
ale gândului pedepsit
la nelinişti şi zbateri!...
Mai aşteptăm
o clipă, o viaţă
sau cât se va scrie
şi se va prescrie
până la data
noii consultaţii
şi investigaţii
Mai aşteptăm
o oră, o secundă
sau cât se va zice
până se va dezice
gândul de suflet
pe-al vieţii umblet
Mai aşteptăm
atât cât se pare
că trebuie în lumea mare
să stăm cu ochii-n soar
în aceeaşi sală de aşteptare
Dacă mâine
nu-i decât un ieri
în oglinda altuia,
mai stai o clipă
cam cât o lună
din anul în care
timpul s-a oprit
pentru noi
şi pentru rămăşiţele
unei iubiri care
nu ştie întârzierile
sufletelor fugite
cu sorcova
în voiaj de rătăcire
şi pierzanie
(după o idee de Isabela Cotelin)
Cu lux de amănunte
şi inima luxată pe viaţă
declar suflet pierdut
în ceţuri de singurătăţi
şi tăceri de oraş părăsit...
Cu lux de amănunte
declar o inimă
ce-şi pierdu luxul
de a mai iubi la fel
ca-n gândul dispărut
în goana trenului
spre alte iubiri
Şi atunci
ia să ne cerem şi noi
dreptul la luxul elementar
de
a
mai
iubi
Păşeai alene...
şi ritmul paşilor tăi
răsuna în tăcerea oraşului
ca un cântec răsărit
în undele luminii
ce proiecta armonii
din senin...
Păşeai alene...
şi muzica paşilor tăi
răsuna în asfaltul
şi-n treptele străzii
ca un cântec trimis
din suflet de rai
şi din gând
Păşeai alene...
dar cântecul paşilor tăi
zbura prin gândul meu
pe un drum fără-ntors
fără Nord, fără Sud
şi fără speranţă...
Fotografie de Philippe Salmon
“Mai stai!
Ora fără timp
Nu cunoaşte despărţire!”
Vremea se făcu
De când ceasul a stat
Aşteptând o clipă
Care nici ea
Nu ştia
Şi şi-a luat bilet
Şi a plecat...
“Mai stai!
Ora fără timp
Nu cunoaşte despărţire!”
Dar nici timpul
Nu ştie ce gânduri
Putea aşterne inima
Care a amorţit
într-o umbră de iubire
ce-a tăcut
şi a murit
“Mai stai!
Ora fără timp
Nu cunoaşte despărţire!”
Dar nici ce gând
şi-a luat iubirea cu ea pe drum
la tren de noapte
şi de despărţire...
shook their hand
for a new mission
under the big
greedy sleepy town
But what do they know
about the friendship
sitting and crying
all dressed in papers
of scandal and misery
And what do they care
about the truth
that's begging for right
and forgiveness
to the people passing
with horse contact lenses
and tin ears...
Moons and suns
shook their hand
But if we'd also shake it
Oh, what a light!...
