...Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri
şi universul cel clădit cândva
s-a năruit din bietele-amăgiri...
Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri;
s-a anunţat povestea şi la ştiri
cutremuru-i zdrobindu-mi inima
...şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri
şi universul cel clădit cândva
imagine: What the water gave me, de Frida Kahlo
Fluturii, hoinarii,
într-o noapte au venit
mi-au intrat în casă
şi cu-un simplu bâzâit
mă-ntrebau de tine
ce mai ştiu, ce-am auzit...
Fluturii de noapte
habar n-am cum au venit
chiar la mine-n casă
cât stăteam eu liniştit;
N-aveam ce le spune;
ce-a fost nu-i de povestit!
Şi-n puterea nopţii
peste-oraşul adormit
fluturii zburară
unde-a fost să îi trimit
Nu am ce le face;
asta nu-i de povestit...
Noi eram numai copii
Și ne tot vorbeam multe prostii
Despre toate și nimic
Și-am mai fi vorbit măcar un pic
Poate doar cei mari de-ar fi știut
Că nu-i doar o joacă și atât
Doar că ei n-au ascultat
Jocul nostru ei l-au destrămat
N-am nicio adresă, niciun semn
Însă nici măcar același tren
Față-n față nu ne-a mai adus
Și-au rămas atâtea lucruri azi de spus
Martor mi-este roșul cel de vest
Și-amintirea ce-a rămas "the best"
Da-n personalul 3005
Pe când eram copii mai mici
Ne-am întâlnit și ne-am îndrăgostit
Iar azi te caut ne'ncetat
Prin orice tren accelerat
Dar nu te mai găsesc... și-am obosit
Un oraş pe-o insulă clădit
ne-a făcut chemare într-o zi
şi un ritm abulic ne-a primit
Haosu-i nebun ne-a copleşit
deşi nu părea decât a fi
Un oraş pe o insulă clădit
Noi păşeam asfaltul său topit
când un cântec-haos ne vorbi
şi un ritm abulic ne-a primit,
doar că spaţiul cam îngrămădit
explodă şi-ndată mai sădi
un oraş pe-o insulă clădit
şi-ncă unul a mai răsărit
din beton şi fiare mii şi mii
şi un ritm abulic ne-a primit...
Când la-ntoarcere ne-au iscodit
noi am început a povesti
"Un oraş pe-o insulă clădit
şi un ritm abulic ne-a primit"
Imagine: My dress hangs there, de Frida Kahlo
Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină
cu pielea ei arsă şi ochii în soare,
cu gânduri absente pierdute-n odihnă,
urechile-atente spre orice chemare...
Atât de frumoasă şi-atât de străină,
în ora târzie ţi-a scris o scrisoare;
ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină
cu pielea ei arsă şi ochii în soare...
Nu-i nimeni pe stradă şi nimeni de vină
că-n timpul şi clipa de însingurare,
atunci când oraşul în zvon şi rumoare
vuieşte ca pulsul de fire sangvină...
Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină
muzică şi text: Marius Ionescu
Pe când eram mai mic,
eram naiv şi zăpăcit,
dar se punea câte-o pată
când zâmbea o fată;
Şi cum vedeam cumva
pe cineva că-i semăna
întrebam treaba 'ceasta
cu prietena asta.
Pe când eram copil,
să povestesc e inutil:
multe nu ştiam,
dar mă ataşam;
Şi azi ar fi la fel
chiar dacă vremea e altfel
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
Azi e puţin doar diferit
şi-n rest, tot de nedezlipit
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
Te regăsesc cum stai în colţ tăcută
parc-aşteptând ceva, dar nu ştiu ce
fără de zâmbet, fără nicio cută
şi fără ochii oglindiţi în cer
Stăm faţă-n faţă cu tăceri bolnave
de dragoste pierdută şi uitări
Îmbrăţişări nu-s nici măcar firave,
n-avem cuvinte şi nici frământări...
Şi mă întreb cu ce-am greşit noi oare
încât ne-am transformat în doi străini
Cuprinși de gânduri prea tulburătoare,
Erupție de plâns și de suspin?...
Te-au luat de lângă mine fără veste
lăsându-mă să caut disperat
de parcă tu ai fost doar o poveste
şi nu ai existat cu-adevărat
Te-au prefăcut într-un obiect de artă
ce stă și tace-n sala de muzeu
crezând c-o să te-admire lumea toată
aşa cum te-am iubit cândva şi eu...
(tablou de Lidia Zadeh)
Refuzuri viscerale
Duceau spre zenit
Un suflet blocat
Într-un simulacru de iubire
Aflat în ciclicitate și-n buclă
Alergând călare pe biclă
Până la răzvrătire
Ploile de tei
Căzute pe strada mea
Cântau pentru noi
Tăcerea străzii tale
Ne-a bătut gongul final...
Da,
am păstrat cuvinte
în scrisori şi jurnale
scrise de umbrele
din tăcerea inimii
de care n-ai ştiut...
Da,
am păstrat iubire
ferecată-n sufletul
bine-zidit
şi prea-securizat
de frică
pe care nu l-ai cunoscut...
Şi alte zise şi nezise
scrise şi nescrise
poezii,
gânduri,
noduri
şi doruri
care te aşteaptă
într-o carte
a sufletului
cu glasul tăcut...
Prea bătrân să-şi amintească
sufletul te privea tăcut
ca pe-o umbră de gânduri
ca pe-un prieten demult pierdut
şi atunci se-ntreba
"Ce-am pierdut, ce am mai avut?"
Prea bătrân să te ştie,
sufletul te privea cumva
fără să-şi reîmprospăteze
ocupată memoria sa
şi atunci pe strada mare
a luat-o la pas cam aşa...
Prea bătrân să-şi amintească
prea bătrân să te ştie,
cu memoria plină
şi bolnav de-amnezie
Prea bătrân să mai vadă
te privea tăcut şi confuz
şi atunci, ce să facă,
ţi-a scris trist un amnezic blues
Conclav de păsări
adunat la vorbe mari
şi controverse...
Şedinţa se suspendă;
firul roşu este rupt.
Când s-a deschis o carte cu idei,
Un cântec se porni rupând tăcerea
Ce se îmbrățișa cu nervii mei...
Când s-a deschis o carte cu idei,
Nici eu, nici tu și nici măcar ai mei
nu mai ştiam să ne-ascundem plăcerea.
Când s-a deschis o carte cu idei,
Un cântec se porni rupând tăcerea...
Fotograf: Marius Ionescu
.jpg)
Insule de nori
Ne așteptau plutind calm
În marea de cer...
Cu aripi-tentacule,
Înotăm cerul în zbor.
Gânduri naive
desenate-n nuanţe gri,
puzzle de suflet
în bucăţi cam mii şi mii;
piesele-absente
nu mai ştiu a le găsi...
Lumea e multă,
însă oamenii puţini,
suficienţă,
viziuni de vizuini...
Ce să mai cauţi?
Eşti străin între străini...
Cine s-asculte
când abia se-ascultă ei?...
Cine să vadă
când sunt orbi şi derbedei
în paşi de Panzer
fără gânduri şi idei?...
Gânduri naive
desenate-n nuanţe gri,
umbre bolnave
după paşii noştri vii;
piesele-absente...
tu mai ştii a le găsi?...
Suspendați în timp
Și-atârnați în spațiul gol,
Ne ducem soarta...
Ceasuri mult prea bolnave
Au uitat să mai sune...
În imagine: "Obiecte suspendate în timp", de Graţiela Frangu
Găsesc că nu avem răbdări
şi poate ritmu-i nebunesc,
că respirăm în aer praf
într-un oraş cam nefiresc,
Găsesc...
şi totu-i firesc
totu-i firesc
Şi timpul ne tot fierbe-acum
mult mai nebun şi mai prostesc
şi chiar de-ar fi să fie-aşa
un lucru bun eu, zău, nu mai
găsesc...
şi totu-i firesc
totu-i firesc
e-un pic nebunesc!...
E o prostie ce trăim
în timpul ăsta nebunesc
nici îndoieli nu mai avem
că şi prostia-i un firesc
găsesc
şi totu-i firesc
totu-i firesc
Azi greierii ne cântă-n messenger
şi-i ora cand păienjeni vin spre noi
iar pânzele ne-nvaluie mizer...
Azi greierii ne cântă-n messenger
prietenii privesc acest mister,
se-ntreabă, fac rumoare, tărăboi...
Azi greierii ne cântă-n messenger
şi-i ora cand păienjeni vin spre noi
muzica: Codruţ Croitoru
text: Marius Ionescu
Got no words to write in this letter
I may have told you but I can't remember
if there was something more or not
in the place you hide the soul that you got!
Just a dream or maybe a whisper
I can feel now that you left
I know it better, without you I just can't
I cannot run without walking
I cannot scream without believing
I cannot love without losing
I cannot run, I can't scream, I can't love
just with you I'm alive!
All that was between our souls
nothing more than a simple game
so sand and so silly, oh
But it was something I would never forget
Even if now you don't care
you shall know that I'll be there
and in the middle of the lonely night I'll scream...
Ceasul cel mare n-are ore deloc
stă degeaba pe fază
Timpul tot stă şi leneveşte în loc
nu îl interesează...
E întuneric în oraş şi acum
nu este nimeni pe stradă,
luna şi stelele-s pierdute în fum -
de unde chef de paradă?!...
Noapte e rece şi bolnavă de fel
de-o mare singurătate
când ziua, lumea fără gânduri şi ţel
orbecăie mai departe
Iar dimineaţa de-ar veni n-are rost
să ne mirăm cum o noapte
se-mbracă şi apoi porneşte la drum
cu-aceleaşi semne de moarte
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
şi-un soare ce ne mângâie din zare
într-un sărut al celor mai aleşi
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
destinul bun ne leagă fedeleş
într-o iubire caldă, protectoare
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
şi-un soare ce ne mângâie din zare
"De-asta sunt aici,
ca să te pot asculta"
zise-oglinda bolnavă
care tot plângea
"aşa cum asculţi
plăcile tocite
cu cântece vechi
şi-autoînsuşite
Ca să-ţi aminteşti
totul mai târziu
când pierzi amintiri
zburând în pustiu!
De-asta sunt aici,
să te pot asculta!"
Oglinda bolnavă
plângea, stăruia,
însă inima frântă pleca...
