Timp, pe unde-ascunzi anii promişi,
prin ce poeme-amare de iubire,
că văd i-ai gonit ca pe proscrişi...
Timp, pe unde-ascunzi anii promişi;
cu ce rapid de noapte îi trimişi,
spre ce necunoscută nălucire?
Timp, pe unde-ascunzi anii promişi
prin ce poeme-amare de iubire?
Tablouri de iubire şi-amintiri
şi de-ntâlniri cu tandre sărutări
portrete-nlăcrimate de mâhniri
dar şi cu-mbrăţişări de împăcări
Ne-aşteaptă în muzeul de iubiri
să spună ale lor poveşti şi stări
tablouri de iubire şi-amintiri
şi de-ntâlniri cu tandre sărutări
Naturi din rămăşiţe de simţiri
sau peisaje dintr-un paradis
ne cheamă-n lumea lor de-nchipuiri
ne-aşteaptă la poveştile din vis
tablouri de iubire şi-amintiri...
Preauşorul somn
cobora scara de vis
din camera mea
S-a deschis un vechi portal
către amintiri din gând...
Tăcerile din zgomot de oraş
ne ţipă în timpane să vorbim
că nu suntem copii, nu suntem laşi
şi n-are rost s-ascundem că ne ştim
Ne-ar spune chiar şi pe un ton gingaş
de-am şti să le-ascultăm făr'să zorim
Tăcerile din zgomot de oraş
ne ţipă în timpane să vorbim
Chiar cu talentul unui actoraş,
atunci când noi cafeaua ne sorbim
cu cântul lor pestriţ şi cam poznaş
aşa ne-nvaţă să ne mai iubim
tăcerile din zgomot de oraş...
Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră
dar pereţi de noapte ne păzeau
ca pe florile uscate-n glastră...
Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră
cu privirea ei uşor albastră;
inimile noastre îi râdeau...
Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră
dar pereţi de noapte ne păzeau...
Tablou de Lidia Zadeh
...Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri
şi universul cel clădit cândva
s-a năruit din bietele-amăgiri...
Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri;
s-a anunţat povestea şi la ştiri
cutremuru-i zdrobindu-mi inima
...şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri
şi universul cel clădit cândva
imagine: What the water gave me, de Frida Kahlo
Fluturii, hoinarii,
într-o noapte au venit
mi-au intrat în casă
şi cu-un simplu bâzâit
mă-ntrebau de tine
ce mai ştiu, ce-am auzit...
Fluturii de noapte
habar n-am cum au venit
chiar la mine-n casă
cât stăteam eu liniştit;
N-aveam ce le spune;
ce-a fost nu-i de povestit!
Şi-n puterea nopţii
peste-oraşul adormit
fluturii zburară
unde-a fost să îi trimit
Nu am ce le face;
asta nu-i de povestit...
Noi eram numai copii
Și ne tot vorbeam multe prostii
Despre toate și nimic
Și-am mai fi vorbit măcar un pic
Poate doar cei mari de-ar fi știut
Că nu-i doar o joacă și atât
Doar că ei n-au ascultat
Jocul nostru ei l-au destrămat
N-am nicio adresă, niciun semn
Însă nici măcar același tren
Față-n față nu ne-a mai adus
Și-au rămas atâtea lucruri azi de spus
Martor mi-este roșul cel de vest
Și-amintirea ce-a rămas "the best"
Da-n personalul 3005
Pe când eram copii mai mici
Ne-am întâlnit și ne-am îndrăgostit
Iar azi te caut ne'ncetat
Prin orice tren accelerat
Dar nu te mai găsesc... și-am obosit
Un oraş pe-o insulă clădit
ne-a făcut chemare într-o zi
şi un ritm abulic ne-a primit
Haosu-i nebun ne-a copleşit
deşi nu părea decât a fi
Un oraş pe o insulă clădit
Noi păşeam asfaltul său topit
când un cântec-haos ne vorbi
şi un ritm abulic ne-a primit,
doar că spaţiul cam îngrămădit
explodă şi-ndată mai sădi
un oraş pe-o insulă clădit
şi-ncă unul a mai răsărit
din beton şi fiare mii şi mii
şi un ritm abulic ne-a primit...
Când la-ntoarcere ne-au iscodit
noi am început a povesti
"Un oraş pe-o insulă clădit
şi un ritm abulic ne-a primit"
Imagine: My dress hangs there, de Frida Kahlo
Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină
cu pielea ei arsă şi ochii în soare,
cu gânduri absente pierdute-n odihnă,
urechile-atente spre orice chemare...
Atât de frumoasă şi-atât de străină,
în ora târzie ţi-a scris o scrisoare;
ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină
cu pielea ei arsă şi ochii în soare...
Nu-i nimeni pe stradă şi nimeni de vină
că-n timpul şi clipa de însingurare,
atunci când oraşul în zvon şi rumoare
vuieşte ca pulsul de fire sangvină...
Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină
muzică şi text: Marius Ionescu
Pe când eram mai mic,
eram naiv şi zăpăcit,
dar se punea câte-o pată
când zâmbea o fată;
Şi cum vedeam cumva
pe cineva că-i semăna
întrebam treaba 'ceasta
cu prietena asta.
Pe când eram copil,
să povestesc e inutil:
multe nu ştiam,
dar mă ataşam;
Şi azi ar fi la fel
chiar dacă vremea e altfel
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
Azi e puţin doar diferit
şi-n rest, tot de nedezlipit
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
Te regăsesc cum stai în colţ tăcută
parc-aşteptând ceva, dar nu ştiu ce
fără de zâmbet, fără nicio cută
şi fără ochii oglindiţi în cer
Stăm faţă-n faţă cu tăceri bolnave
de dragoste pierdută şi uitări
Îmbrăţişări nu-s nici măcar firave,
n-avem cuvinte şi nici frământări...
Şi mă întreb cu ce-am greşit noi oare
încât ne-am transformat în doi străini
Cuprinși de gânduri prea tulburătoare,
Erupție de plâns și de suspin?...
Te-au luat de lângă mine fără veste
lăsându-mă să caut disperat
de parcă tu ai fost doar o poveste
şi nu ai existat cu-adevărat
Te-au prefăcut într-un obiect de artă
ce stă și tace-n sala de muzeu
crezând c-o să te-admire lumea toată
aşa cum te-am iubit cândva şi eu...
(tablou de Lidia Zadeh)
Refuzuri viscerale
Duceau spre zenit
Un suflet blocat
Într-un simulacru de iubire
Aflat în ciclicitate și-n buclă
Alergând călare pe biclă
Până la răzvrătire
Ploile de tei
Căzute pe strada mea
Cântau pentru noi
Tăcerea străzii tale
Ne-a bătut gongul final...
Da,
am păstrat cuvinte
în scrisori şi jurnale
scrise de umbrele
din tăcerea inimii
de care n-ai ştiut...
Da,
am păstrat iubire
ferecată-n sufletul
bine-zidit
şi prea-securizat
de frică
pe care nu l-ai cunoscut...
Şi alte zise şi nezise
scrise şi nescrise
poezii,
gânduri,
noduri
şi doruri
care te aşteaptă
într-o carte
a sufletului
cu glasul tăcut...
Prea bătrân să-şi amintească
sufletul te privea tăcut
ca pe-o umbră de gânduri
ca pe-un prieten demult pierdut
şi atunci se-ntreba
"Ce-am pierdut, ce am mai avut?"
Prea bătrân să te ştie,
sufletul te privea cumva
fără să-şi reîmprospăteze
ocupată memoria sa
şi atunci pe strada mare
a luat-o la pas cam aşa...
Prea bătrân să-şi amintească
prea bătrân să te ştie,
cu memoria plină
şi bolnav de-amnezie
Prea bătrân să mai vadă
te privea tăcut şi confuz
şi atunci, ce să facă,
ţi-a scris trist un amnezic blues
Conclav de păsări
adunat la vorbe mari
şi controverse...
Şedinţa se suspendă;
firul roşu este rupt.
Când s-a deschis o carte cu idei,
Un cântec se porni rupând tăcerea
Ce se îmbrățișa cu nervii mei...
Când s-a deschis o carte cu idei,
Nici eu, nici tu și nici măcar ai mei
nu mai ştiam să ne-ascundem plăcerea.
Când s-a deschis o carte cu idei,
Un cântec se porni rupând tăcerea...
Fotograf: Marius Ionescu
.jpg)
Insule de nori
Ne așteptau plutind calm
În marea de cer...
Cu aripi-tentacule,
Înotăm cerul în zbor.
Gânduri naive
desenate-n nuanţe gri,
puzzle de suflet
în bucăţi cam mii şi mii;
piesele-absente
nu mai ştiu a le găsi...
Lumea e multă,
însă oamenii puţini,
suficienţă,
viziuni de vizuini...
Ce să mai cauţi?
Eşti străin între străini...
Cine s-asculte
când abia se-ascultă ei?...
Cine să vadă
când sunt orbi şi derbedei
în paşi de Panzer
fără gânduri şi idei?...
Gânduri naive
desenate-n nuanţe gri,
umbre bolnave
după paşii noştri vii;
piesele-absente...
tu mai ştii a le găsi?...
Suspendați în timp
Și-atârnați în spațiul gol,
Ne ducem soarta...
Ceasuri mult prea bolnave
Au uitat să mai sune...
În imagine: "Obiecte suspendate în timp", de Graţiela Frangu
Găsesc că nu avem răbdări
şi poate ritmu-i nebunesc,
că respirăm în aer praf
într-un oraş cam nefiresc,
Găsesc...
şi totu-i firesc
totu-i firesc
Şi timpul ne tot fierbe-acum
mult mai nebun şi mai prostesc
şi chiar de-ar fi să fie-aşa
un lucru bun eu, zău, nu mai
găsesc...
şi totu-i firesc
totu-i firesc
e-un pic nebunesc!...
E o prostie ce trăim
în timpul ăsta nebunesc
nici îndoieli nu mai avem
că şi prostia-i un firesc
găsesc
şi totu-i firesc
totu-i firesc
Azi greierii ne cântă-n messenger
şi-i ora cand păienjeni vin spre noi
iar pânzele ne-nvaluie mizer...
Azi greierii ne cântă-n messenger
prietenii privesc acest mister,
se-ntreabă, fac rumoare, tărăboi...
Azi greierii ne cântă-n messenger
şi-i ora cand păienjeni vin spre noi
muzica: Codruţ Croitoru
text: Marius Ionescu
Got no words to write in this letter
I may have told you but I can't remember
if there was something more or not
in the place you hide the soul that you got!
Just a dream or maybe a whisper
I can feel now that you left
I know it better, without you I just can't
I cannot run without walking
I cannot scream without believing
I cannot love without losing
I cannot run, I can't scream, I can't love
just with you I'm alive!
All that was between our souls
nothing more than a simple game
so sand and so silly, oh
But it was something I would never forget
Even if now you don't care
you shall know that I'll be there
and in the middle of the lonely night I'll scream...
Ceasul cel mare n-are ore deloc
stă degeaba pe fază
Timpul tot stă şi leneveşte în loc
nu îl interesează...
E întuneric în oraş şi acum
nu este nimeni pe stradă,
luna şi stelele-s pierdute în fum -
de unde chef de paradă?!...
Noapte e rece şi bolnavă de fel
de-o mare singurătate
când ziua, lumea fără gânduri şi ţel
orbecăie mai departe
Iar dimineaţa de-ar veni n-are rost
să ne mirăm cum o noapte
se-mbracă şi apoi porneşte la drum
cu-aceleaşi semne de moarte
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
şi-un soare ce ne mângâie din zare
într-un sărut al celor mai aleşi
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
destinul bun ne leagă fedeleş
într-o iubire caldă, protectoare
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
şi-un soare ce ne mângâie din zare
"De-asta sunt aici,
ca să te pot asculta"
zise-oglinda bolnavă
care tot plângea
"aşa cum asculţi
plăcile tocite
cu cântece vechi
şi-autoînsuşite
Ca să-ţi aminteşti
totul mai târziu
când pierzi amintiri
zburând în pustiu!
De-asta sunt aici,
să te pot asculta!"
Oglinda bolnavă
plângea, stăruia,
însă inima frântă pleca...
